În data 17.09.2021, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), a decis retragerea autorizației de funcționare a Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., în conformitate cu prevederile art. 110 din Legea nr. 237/2015, constatarea stării de insolvență a Societatii Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., astfel cum este definită de art. 5 alin. (1) pct. 31 lit. a) și lit. b) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare și promovarea de către A.S.F. a cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva societății, conform dispozițiilor art. 249 din legea referită.
În consecință, majoritatea companiilor de brokeraj din România au sistat emiterea de polițe pentru City Insurance.
Din experiențele anterioare trăite cu companiile Carpatica și Astra, definitivarea procedurii de faliment a fost una de durată, întinzându-se chiar și la câteva luni.
Ce rămâne de făcut acum, cu cei care au polite emise la CityInsurance cât și cu cei care vor fi păgubiți ai acestei companii?
Clienții CityInsurance cu polite valabile au mai multe soluții către care se pot îndrepta, printre care:
- Restituirea primei de asigurare achitate pentru lunile din poliță neutilizate
- În ultimă instanță, păstrarea poliței până la expirarea termenului de valabilitate (dar nu recomand).
Pentru participanții la trafic care sunt expuși în fiecare secundă, ținând cont de faptul că această companie deținea 3.000.000 de clienți:
- La reînnoirea poliței tale RCA, îndreaptă-te către o companie cu reputație și solicită obligatoriu și clauza de Decontare Directă. Acest serviciu îți oferă posibilitatea reparării autovehiculului în cazul în care ești păgubit, la compania de asigurare pe care tu ai ales să închei polița RCA. Astfel, ai o protecție împotriva soferilor participanți la trafic care au polite încheiate la CityInsurance.
- Dacă ești partea păgubită într-un dosar de daună cu CityInsurance, trebuie să ții cont de faptul că, dosarele de daună vor avea întarziere deoarece FGA-ul nu are capacitatea preluării în timp util a tuturor solicitărilor. Ba mai mult, despăgubirile în sine vor fi îngreunate. Service-urile partenere vor face o triere riguroasă a clienților, în funcție de daunele rezultate din dosarele de daună.
- Alege pentur mașina ta o protecție de asigurare CASCO. Acest serviciu îți oferă un scut de protecție împotriva societății CityInsurace dar ai și posibilitatea să îți acoperi prejudiciile create care pot apărea în cazul în care ești vinovat de producerea unui eveniment rutier.
Primele de asigurare se vor majora la toate societățile, pe fondul falimentului societății CityInsurance. Acest lucru este datorat si nivelului despăgubirilor.
De exemplu (City) – 250Lei prima RCA -> rezula un dosar de daună cu o valoare de 5000-15.000lei.
Mai trebuie menționat faptul că, persoanele care aveau deschise dosare de daună la CityInsurance înainte de retragerea lor de pe piață, vor primii sumele datorate conform cererilor de despăgubire transmise de la FGA. Rămâne să aflăm cât de rapid se va face plata dosarelor.